Odată ce l-au văzut pe Klaus Iohannis președinte, mulți români s-au răzgândit și au declarat că au votat pentru câștigătorul alegerilor, cu toate că ei i-au dat votul premierului Victor Ponta. Un studiu IRES desfășurat în prima săptămână de după turul al doilea al prezidențialelor a scos la iveală o migrație a celor care l-au votat pe Victor Ponta. Astfel, 68% dintre cei chestionați declară după alegeri că au votat cu Klaus Iohannis și doar 32% spun că l-au susținut pe Victor Ponta.
Rezultatele de la vot au arătat, însă altfel: Klaus Iohannis a avut 54,43% din voturi, în vreme ce Victor Ponta a fost votat de 45,56% dintre români.
În ceea ce privește primul tur, 49.9% dintre cei chestionați susțin acum că l-au votat pe Klaus Iohannis, în condițiile în care candidatul ACL a strâns, în 2 noiembrie, 30,37% din voturi. De asemenea, în sondajul IRES, 31,6% dintre românii care au votat în primul tur au spus că l-au ales pe Victor Ponta. Rezultatul real al primului tur, însă, i-a acordat lui Victor Ponta 40,44% din voturi, mult mai mult decât recunosc acum alegătorii.
„Există două fenomene pe care le observăm la acest gen de alegeri”, a explicat șeful IRES, sociologul Vasile Dâncu, într-un interviu acordat zilele trecute ziarului gândul, în care a adăugat: „Unul, pe care îl numim, sociologic, refondarea opiniei după alegeri, vizează acea parte a electoratului care răspunde exagereat la două tipuri de întrebări. Primul tip se referă la participarea la vot. Drept răspuns, electoratul își supraestimează comportamentului civic, reprezentat, în acest caz, prin prezența la vot. În țările europene această supraestimare se situează undeva la 10-15 la sută. În România ajunge undeva între 20 și 30 la sută. După alegeri, vreo 92 de procente dintre subiecți spuneau că au fost la alegeri, ceea ce înseamnă o supraestimare de vreo 20 la sută”.
„Un al doilea tip de exagerare – întâlnit și în Europa, nu numai la noi – este migrația de la cel care a pierdut alegerile către cel care le-a câștigat. Aici, o parte dintre votanții lui Ponta în turul I și II susțin că au votat, de fapt, cu Klaus Iohannis. Se aliniază la câștigător. Nimic nou sub soare. Procentul nu este foarte mare și ajunge pe la 10 la sută în cazul acestor alegeri. Deci 10 la sută din votanții lui Ponta, întrebați de operatori, au „migrat”, ca să spunem așa, către Klaus Iohannis. Și nu au migrat numai ca declarație retroactivă, ci și ca intenția de vot, întrucât acum, iată, Iohannis a mai câștigat 10 procente, ajungând aproape de 65 la sută”, a mai spus Dâncu în interviul acordat gândul.
Partidele pentru care respondenții declară că au o simpatie sunt: PSD (9%), PNL (5%), ACL (2%), PDL (2%), UDMR (0.8%), PNȚCD (0.3%), USL (0.3%). 74% dintre respondenți menționează că nu au nicio simpatie pentru vreun partid politic.
Dincolo de simpatiile personale față de un partid, 41% dintre cei chestionați au declarat că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri legislative, ar vota ACL. 32% ar vota pentru PSD.
STUDIUL INTEGRAL POATE FI CITIT AICI
„Respondenții de sex masculin consideră în proporție mai ridicată decât cei de sex feminin că Iohannis a meritat să câștige aceste alegeri prezidențiale. Mai mult, cu cât persoanele intervievate sunt mai tinere, cu atât acestea declară acest lucru în proporție mai ridicată: 79,1% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani, comparativ cu 55,1% dintre respondenții cu vârsta de 65 de ani și peste. Și în acest caz se observă o diferență în funcție de nivelul de educație al intervievaților, persoanele cu studii medii și cele cu studii superioare considerând că Iohannis a meritat victoria în proporție semnificativ mai ridicată decât cele cu studii elementare”, informează IRES.
Metodologia studiului:
Volumul eșantionului: 1.271 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,9%
Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI (interviuri telefonice)
Perioada anchetei: 18-24 noiembrie 2014